Dam restart seriei #DeliciiCuCartofi cu aceasta reteta usoara si delicioasa de salata de cartofi cu mustar. Eu aici am folosit cartofi fierti dar cred ca merge de minune si cucartofi copti. Daca incercati, abia astept sa imi spuneti ce parere aveti.
Salata de cartofi cu mustar
Ingrediente
- 500-600 g cartofi
- 2 linguri ulei de masline
- 1 lingura otet de mere
- 1 lingura mustar Dijon
- 1 lingura mustar cu boabe
- sare si piper
- 1 legatura de marar proaspat tocat (cca 3-4 linguri)
- 1 ceapa rosie
- 6 castraveti cornichon murati
Mod de preparare
- Spalam cartofii, ii taiem cuburi si ii fierbem in apa cu sare. Ii scurgem si ii punem sub jetul de apa rece.
- Pentru sos, amestecam intr-un bol uleiul de masline, otetul, mustarul, sarea si piperul.
- Adaugam ceapa rosie tocata marunt, castravetii cornichon taiati feliute si mararul tocat.
- Intr-un alt bol mai mare punem cartofii usor raciti si turnam deasupra dressing-ul obtinut. Amestecam pana la omogenizare si mai asezonam dupa gust.
- Savuram salata calda sau rece, ca fel principal sau poate ca si garnitura. Pofta buna la Delicii!