Cu lapte sau iaurt, granola este cel mai simplu mic dejun al meu. Serios, devin usor nelinistita cand stiu ca mi s-a terminat borcanul, de parca in caz de urgenta nu am la cine/ce sa apelez.
Partea cea mai buna, granola facuta acasa este mai ieftina, mult mai delicioasa si personalizabila la nesfarsit (plecand de la ingrediente si pana la arome).
Cum sa faceti granola acasa, fara reteta, in 6 sfaturi simple:
- Raportul
Singurul lucru pe care trebuie sa il retineti este urmatorul: 6 parti uscate pentru 1 parte umeda. (Partile pot avea orice masura doriti: 1 cana, ½ cana, un bol, 1 pahar, 1 halba, etc)
- Amesteca ingredientele uscate
Singurul ingredient uscat care nu trebuie sa lipseasca din granola este ovazul. Alte optiuni de ingredient uscate: nuci (nuca romaneasca, nuca pecan, migdale, caju, alune de padure, etc), seminte (dovleac, floarea soarelui, susan, in), fulgi de cocos, mei sau hrisca expandata, etc.
Varianta care este cea mai echilibrata pentru mine: 3 parti ovaz, 2 parti nuci, 1 parte seminte.
- Amesteca ingredientele umede
Ingredientele umede fac ca magia sa se intample. Eu folosesc ½ parte indulcitor si ½ parte ulei (puteti pune maim ult indulcitor pentru o granola mai dulce).
Variante indulcitor: miere, agave, sirop de artar, nectar de cocos (important e sa fie in varianta lichida).
Variante ulei: ulei de cocos (preferat de mine), ulei de masline, ulei seminte de struguri.
Optional: putem adauga un albus in compozitia umeda.
- Condimente
Dupa ce combinam partile uscate cu cea lichida, gustam si condimentam: scortisoara, vanilie, cardamom, ghimbir, nucsoara, sare, etc. Gustati, gustati, gustati!
- Coacerea
Tapetam o tava de copt cu hartie, apoi intindem granola intr-un strat uniform (daca avem prea multa compozitie o coacem in doua transe). Preincalzim cuptorul la 190 grade Celsius si coacem granola timp de 45 minute (amestecam dupa fiecare 15 minute, pana devine maro-aurie si e uscata).
- Fructe
Daca vrem fructe uscate in granola, le adaugam in tava cand oprim focul, amestecam si lasam compozitia sa se raceasca.
(daca le punem de la inceput la copt in cuptor, acestea se vor usca)
Variante: stafide, merisoare, caise uscate, mere deshidratate, dude, ananas uscat, banane uscate, etc.
Transferam granola intr-un borcan inchis ermetic.