Pe langa negresa cu nuci facuta de mama in copilarie, galustele cu prune sunt favoritele mele. Daca e sa ma apuce vreo pofta iarna sau in miez de noapte, la ele poftesc. Se pot folosi si caise, sunt foarte bune, dar daca ar trebui sa aleg, nici nu clipesc si aleg prunele.
Galuste cu prune (gomboti)
Ingrediente
- 300 g cartofi
- 1 ou
- 150 g faina
- 20 ml ulei de floarea soarelui
- 6 prune medii, fara samburi
Pentru crusta:
- 100 g pesmet
- 50 g unt
- 80 g zahar brun
- 1 lingurita scortisoara
Mod de preparare
- Este de preferat sa fierbem cartofii in coaja. Ii curatam si ii pasam ca pentru piure. Eu ii trec chiar prin sita, sau folosesc blenderul, ca sa nu imi ramana cocoloase.
- Adaugam faina, oul si uleiul, amestecam pana cand formam un aluat.
- Topim untul intr-o tigaie si adaugam pesmetul pana se rumeneste. Dupa ce oprim focul adaugam zaharul si scortisoara. Punem la fiert o oala plina cu apa si sare.
- Impartim aluatul in 6 bile. Le aplatizam in palmele umede si punem in mijlocul fiecareia cate o pruna si le dam o forma rotunda. Le punem la fiert in apa clocotita pana cand se ridica la suprafata, cam 5 minute.
- Scoatem galustele pe o farfurie si le tavalim prin amestecul de pesmet. De preferat este sa le savuram in aceeasi zi. Pofta buna la Delicii!