Taiem puiul fasii si il prajim rapid la foc iute intr-o tigaie unsa in prealabil cu putin ulei si incinsa; amestecam frecvent si il frigem pana se albeste pe toate partile.
Taiem vinetele felii, le presaram cu sare si le lasam sa se scurga aprox 20 min, apoi le stergem usor cu un servetel. Frigem apoi vinetele, pe gratar sau intr-o tigaie unsa cu ulei si bine incinsa, pana se rumenesc pe toate partile.
Frigem la fel si ardeii intregi, apoi curatam coaja, ii curatam de seminte si ii taiem fasii.
Intre timp fierbem cartofii in coaja, apoi ii curatam si ii taiem felii. Taiem si rosiile felii si le punem 2-3 min pe gratar/tigaie ca sa se inmoaie putin.
Stropim legumele cu ulei de masline, punem peste ele sare si piper dupa gust, cimbru si usturoi tocat marunt. Ungem cu ulei o tava, si punem in straturi dupa cum urmeaza : cartofi, ardei, carnea de pui, vinete, rosii si ultimul strat sa fie tot de cartofi.
Facem un sos din oua, smantana, sare si piper, pe care il turnam apoi in tava. Punem deasupra felii de cascaval si putin piper si cimbru.
Coacem timp de 20-25 min in cuptor pana se rumeneste bine.